Hepatita B la copii

Hepatita B la copii

Hepatita B este una dintre cele mai frecvente boli infecţioase la nivel mondial. Prevalenţa globală este apreciată la 350-400 milioane de indivizi, cea mai înaltă rată a infecţiei fiind în Africa sub-Sahariană şi Asia de Est (5-10% din populaţia adultă prezintă infecţie cronică). În Europa Centrală şi de Est şi în România, prevalenţa este estimată la 2-5%, iar în America de Nord şi Europa de Vest este de sub 1%. Patruzeci şi cinci la sută din populaţia globului locuieşte în regiuni endemice pentru virusul hepatitic B, în timp ce alţi 40% se află în zone cu prevalenţă intermediară. O treime din populaţia globului a fost infectată cu virusul hepatitic B şi 5% prezintă infecţie cronică, rar în copilărie (0-4%). Aproximativ 25% din persoanele cu infecţie cronică vor dezvolta complicaţii ale bolii (ciroză hepatică şi carcinom hepatocelular), şi aproximativ 780.000 de indivizi mor anual prin aceste complicaţii.

CE ESTE HEPATITA B LA COPII

Hepatita este o inflamatie a ficatului care poate duce la deteriorarea si chiar distrugerea celulelor hepatice. Hepatita B este o boala grava cauzata de virusul hepatitei (VHB). VHB intra in celulele ficatului (numite hepatocite) si se multiplica distrugand celulele-gazda. Distrugerea unui numar mare de celule poate provoca insuficienta ficatului (boala cronica a ficatului) care poate duce in final la cancer hepatic. Hepatita B se transmite prin sange infectat si alte fluide corporale cum ar fi sperma, secretiile vaginale, dar si prin rani deschise.

Hepatita B la copii reprezintă o problemă de sănătate publică, ce antrenează o morbiditate şi o mortalitate mare, în special în ţările în curs de dezvoltare, cu resurse terapeutice insuficiente. Costurile prevenţei sunt mai mici decât costurile tratamentului bolii şi complicaţiilor acesteia, atât din punct de vedere financiar cât şi din punct de vedere al morbidităţii şi mortalităţii.

Hepatita B este mult mai periculoasa la copiii mici decat la adulti. Aproximativ 90% dintre copiii mai mici de 1 an si 30% dintre copiii intre 1 si 5 ani, infectati cu virusul B, vor dezvolta hepatita cronica. In schimb doar 3% dintre adolescenti si 6-10% dintre adultii imunocompetenti vor dezvolta o infectie cronica cu virus B.

Majoritatea copiilor peste 12 ani si adultii imunocompetenti (cu sistem imunitar corespunzator), vor elimina din organism virusul intr-un interval de 2-6 luni de la debutul bolii si pot fi considerati vindecati si necontagiosi.

TRATAMENTUL HEPATITEI B LA COPII

Scopul tratamentului antiviral este de a ameliora supravieţuirea şi de a îmbunătăţi calitatea vieţii pacienţilor prin reducerea riscului de a dezvolta boală hepatică evolutivă, carcinom hepatocelular şi ciroză hepatică. Stoparea replicării virale este obiectivul, întrucât reduce infectivitatea, opreşte progresia bolii şi reduce riscul de a dezvolta complicaţii. Incertitudinea legată de necesitatea sau momentul instituirii tratamentului este secundară observaţiei conform căreia majoritatea pacienţilor ce nu primesc tratament (atât cei cu formă uşoară de boală cât şi cei cu boală hepatică activă) obţin seoconversia AgHBs spontan în primii 20 de ani de viaţă.

Interferonul este implicat în eliminarea sau controlul unei infecţii virale acute sau cronice de către organismul gazdă. Interferonii sunt împărţiţi în două categorii, în funcţie de specificitatea pentru receptori. Tipul 1 cuprinde interferonii cu rol antiviral şi include Interferonul alfa (leucocitar), Interferonul beta (fibroblastic) şi Interferonul omega. Interferonii din tipul 2 sunt cei de tip imun, sintetizaţi de limfocitele activate sub acţiunea antigenului specific sau a substanţelor mitogene, spre exemplu Interferonul gamma. Interferonul alfa, folosit în tratamentul hepatitei cronice virale B, este o proteină cu rol în semnalizarea intracelulară, ce are în special efect imunomodulator, dar şi un efect antiviral direct, însă limitat.

Lamivudina are puţine efecte adverse, însă prezintă o rată mare de rezistenţă, ce creşte odată cu durata tratamentului. Doza recomandată este de 3 mg/kgc/zi (maxim 100 mg/zi), o singură dată pe zi. Rata de succes a Lamivudinei este de 25-35%. Rata emergenţei mutaţiilor este mare, ajungând la 70% după 3 ani de tratament. Dezvoltarea rezistenţei la tratament conduce la replicare virală şi progresia bolii, aceasta fiind principala limitare a tratamentului de lungă durată.

Tenofovirul are o rată bună de răspuns, nu dezvoltă rezistenţă, are puţine reacţii adverse, însă determină reducerea densităţii minerale la copii şi nu este aprobat înainte de vârsta de 12 ani. Doza recomandată este de 300 mg pe zi timp de 72 de săptămâni, cu o rată de succes de 89%.

Adefovirul se poate administra doar după vârsta de 12 ani, întrucât nu a fost dovedită eficienţa sa la grupul de vârstă 2-11 ani. Este doar parţial eficient în cazul pacienţilor cu rezistenţă la Lamivudină, el însuşi prezentând o rată mare de rezistenţă. Doza recomandată este de 10 mg/zi timp de 48 de săptămâni.